You are here

Glosar

A | B | C | D | E | F | G | Î | L | M | N | O | P | R | S | T | U | V
  • cadru al calificărilor

    Definiție: 

    Instrument pentru dezvoltarea şi clasificarea calificărilor (la nivel naţional sau sectorial) conform unor criterii (utilizând descriptori) aplicabile unor niveluri definite de rezultate ale învăţării.

    sau

    Instrument pentru clasificarea calificărilor conform unor criterii determinate pentru niveluri de învăţare definite, care are ca scop integrarea şi coordonarea subsistemelor de calificări şi creşterea transparenţei, accesului, progresiei şi calităţii calificărilor în raport cu piaţa muncii şi societatea civilă.

    Comentariu: 

    Un cadru al calificărilor poate fi utilizat pentru a:

    • stabili standarde naţionale de cunoştinţe, abilităţi şi competenţe;
    • promova calitatea educaţiei;
    • oferi un sistem de coordonare şi/sau integrare a calificărilor şi a permite compararea calificărilor prin relaţionarea acestora între ele;
    • promova accesul la învăţare, transferul rezultatelor învăţării şi progresia celor care învaţă.
    Sursa: 
    Cedefop, 2008; Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, 2008; OECD, 2007.
  • Cadrul European al Calificărilor pentru învăţare pe tot parcursul vieţii (CEC)

    Definiție: 

    Instrument de referinţă pentru descrierea şi compararea nivelurilor calificărilor în sisteme de calificări elaborate la nivel naţional, internaţional sau sectorial.

    Comentariu: 
    • principalele componente ale CEC sunt un set de opt niveluri de referinţă descrise utilizând rezultatele învăţării (o combinaţie de cunoştinţe, abilităţi şi/sau competenţe) şi mecanisme şi principii pentru cooperare voluntară;
    • cele opt niveluri acoperă întreg spectrul de calificări, de la cele care acreditează cunoştinţele, abilităţile şi competenţele de bază, la cele emise la cel mai înalt nivel de educaţie şi formare academică şi profesională;
    • CEC este un instrument de traducere între diferite sisteme de calificări.
    Sursa: 
    adaptare după Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, 2008.
  • Cadrul european pentru asigurarea calității în educație și formare profesională (EQAVET)

    Definiție: 

    Un cadru de referinţă menit să ajute statele membre ale Uniunii Europene şi ţările participante să dezvolte, să amelioreze, să-şi orienteze şi să evalueze calitatea propriilor sisteme de educaţie şi formare profesională.

    Comentariu: 

    metodologia propusă de acest cadru are la bază:

    • un ciclu care constă din patru faze (planificare, punere în aplicare, evaluare şi revizuire) descrise pentru furnizorii/sistemele EFP;
    • criterii de calitate şi descriptori reprezentativi pentru fiecare fază a ciclului;
    • indicatori comuni pentru evaluarea obiectivelor, metodelor, procedurilor şi rezultatelor formării – unii indicatori se bazează pe date statistice, iar alţii sunt de ordin calitativ.
    Sursa: 
    Cedefop, adaptare după Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, 2009(b).
  • calificare

    Definiție: 

    Termenul “calificare” acoperă diverse aspecte:

    • Calificare formală: rezultatul formal (certificat, diplomă sau titlu) al unui proces de evaluare, obţinut când o autoritate competentă determină că o persoană a obţinut rezultate ale învăţării la anumite standarde şi/sau are competenţa necesară de a desfăşura o activitate într-un anumit domeniu de muncă. O calificare conferă recunoaşterea oficială a valorii rezultatelor învăţării pe piaţa muncii şi în educaţie şi formare. O calificare poate fi un drept legal de a practica o meserie (OECD);
    • Cerinţele postului: cunoştinţe, aptitudini şi abilităţi necesare pentru a desfăşura o anumită activiate asociată cu un anumit loc de muncă (ILO).
    Sursa: 
    Cedefop, 2008, adaptare după Eurydice, 2006; European Training Foundation, 1997; OECD, 2007; ILO, 1998.
  • capacitate de angajare

    Definiție: 

    O combinaţie de factori care permit unei persoane să progreseze spre şi să intre pe piaţa muncii, să rămână într-un loc de muncă şi să avanseze în carieră.

    Comentariu: 

    capacitatea de angajare a unei persoane depinde de:

    • atribute personale (inclusiv cunoştinţe şi abilităţi adecvate);
    • modul în care aceste atribute personale sunt prezentate pe piaţa muncii;
    • circumstanţele şi contextul social (condiţii stimulative şi oportunităţi oferite pentru actualizarea şi validarea cunoştinţelor şi abilităţilor); şi
    • contextul economic.
    Sursa: 
    Cedefop, 2008, adaptat după Scottish Executive, 2007; The Institute for Employment Studies, 2007.
  • capital uman

    Definiție: 

    Cunoştinţele, abilităţile, competenţele şi atributele persoanelor fizice, care contribuie la bunăstarea personală, socială şi economică.

    Sursa: 
    OECD, 2001.
  • certificarea rezultatelor învățării

    Definiție: 

    Proces de emitere a unui certificat, diplomă sau titlu care atestă în mod formal că un ansamblu de rezultate ale învățării (cunoștințe teoretice și practice, competențe și/sau abilități) dobăndite de către o persoană au fost evaluate de către un organism competent, conform unui standard predefinit.

    Comentariu: 

    certification may validate the outcome of learning acquired in formal, non-formal or informal settings.

    Sursa: 
    Cedefop, 2008.
  • certificat / diplomă / titlu

    Definiție: 

    Un document oficial, emis de un organism certificator, în care sunt înregistrate realizările unei persoane în urma evaluării în conformitate cu un standard predefinit.

    Sursa: 
    Cedefop, 2008.
  • certificat pentru absolvirea învăţământului secundar / bacalaureat

    Definiție: 

    Examinare administrată la sfârşitul ciclului de învăţământ secundar superior pentru certificarea rezultatelor învăţării, în urma unei proceduri de evaluare.

    Comentariu: 
    • nu toate certificatele pentru absolvirea învăţământului secundar garantează accesul automat în învăţământul superior;
    • la nivel naţional, certificatele pentru absolvirea învăţământului secundar au diverse denumiri, de exemplu:

    Austria

    • Reifeprüfungszeugnis (învăţământ secundar superior general, acces general în învăţământul superior) sau Reife- und Diplomprüfungszeugnis (învăţământ secundar superior profesional, dublă calificare: acces general în învăţământul superior şi calificări profesionale)
    • Berufsreifeprüfungszeugnis (acces general în învăţământul superior, include validarea cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor dobândite la locul de muncă)

    Germania

    • Abitur
    • Fachabitur

    Irlanda

    • Leaving certificates

    Franţa

    • Baccalauréat:
      • baccalauréat général (învăţământ general)
      • baccalauréat technologique (învăţământ general şi tehnic)
      • baccalauréat professionnel (formare profesională ducând la o anumită ocupaţie)

    Portugalia

    • Diploma do ensino secundário (învăţământ general)
    • Diploma de qualificação (învăţământ general şi profesional / dublă certificare)

    Regatul Unit

    • Niveluri academice:
      • GCE A level (certificat avansat pentru învăţământ general)
      • GCE AS level (certificat avansat auxiliar pentru învăţământ general)
      • NQ advanced higher (calificări naţionale – nivel superior avansat)
      • NQ higher (calificări naţionale – nivel superior)
      • Scottish baccalaureate
      • Welsh baccalaureate
    • Niveluri profesionale:
      • GCE A levels în subiecte aplicate (certificat avansat pentru învăţământ general în subiecte aplicate)
      • GCE AS levels în subiecte aplicate (certificat avansat auxiliar pentru învăţământ general în subiecte aplicate)
    Sursa: 
    Cedefop, 2004; Ministère de l’éducation nationale
  • coeziune socială

    Definiție: 

    Măsura în care diverse grupuri din societate pot trăi împreună şi pot împătăşi valori comune.

    Comentariu: 
    • coeziunea socială necesită un grad redus de excluziune socială, cooperare intracomunitară şi solidaritate în cadrul comunităţii şi între grupurile sociale;
    • coeziunea socială se extinde dincolo de nivelul de omogenitate economică (rata angajării, grila de salarizare, accesul la sănătate şi la educaţie, locuinţele); aceasta este legată şi de nivelul de incluziune socială;
    • Jenson (1998) a identificat cinci dimensiuni ale coeziunii sociale:
      • aparteneţa – izolarea (valori comune, identitate, sentimente de devotament);
      • incluziune – excluziune (acces la bunăstare);
      • participare – neimplicare (în societatea civilă);
      • recunoaştere – respingere a diferenţelor (într-o societate pluralistă);
      • legitimitate – nelegitimitate (încredere şi respect faţă de instituţii).
    Sursa: 
    Cedefop, 2008; Jenson, 1998.
  • comparabilitatea calificărilor

    Definiție: 

    Măsura în care este posibil să se stabilească o echivalență între nivelul și conținutul calificărilor (certificate, diplome sau titluri) la nivel sectorial, regional, național sau internațional.

    Comentariu: 

    comparabilitatea calificărilor crește capacitatea de angajare și mobilitatea persoanelor. Acest termen nu trebuie confundat cu ‘echivalența calificărilor’ (care se referă la valoarea echivalentă a certificatelor sau diplomelor).

    Sursa: 
    Cedefop, Bjørnåvold, Tissot, 2000.
  • competenţă

    Definiție: 

    Abilitatea de a aplica rezultatele învăţării în mod adecvat într-un context definit (educaţie, muncă, dezvoltare personală sau profesională).

    sau

    Abilitatea de a folosi cunoştinte, aptitudini şi abilităţi personale, sociale şi/sau metodologice, în muncă sau studiu, şi în contextul dezvoltării profesionale şi personale.

    Comentariu: 

    competenţa nu se limitează la aspecte cognitive (care implică utilizarea unor teorii, concepte sau cunoştinţe tacite); aceasta include şi aspecte funcţionale (care implică abilităţi tehnice), precum şi abilităţi interpersonale (de exemplu abilităţi sociale şi organizaţionale) şi valori etice.

    Sursa: 
    Cedefop; Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, 2008.
  • competenţă digitală / alfabetizare digitală

    Definiție: 

    Abilitatea de a utiliza tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC).

    Comentariu: 

    competenţa digitală are la bază competențele TIC de bază: utilizarea calculatoarelor pentru a regăsi, evalua, stoca, produce, prezenta și schimba informații, și pentru a comunica și participa în rețele de colaborare prin Internet.

    Sursa: 
    Cedefop, 2008; Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, 2006.
  • competenţe cheie / abilităţi cheie

    Definiție: 

    Ansamblul competenţelor (competențele de bază şi noile competențe de bază) necesare pentru a trăi în societatea contemporană bazată pe cunoaştere.

    Comentariu: 

    în recomandarea privind competenţele-cheie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, Comisia Europeană enumeră opt competenţe cheie:

    • comunicare în limba maternă;
    • comunicare în limbi străine;
    • competenţe în matematică, ştiinţe şi tehnologie;
    • competenţe digitale;
    • capacitatea de a învăţa cum să înveţi;
    • competenţe interpersonale, interculturale, sociale, şi civice;
    • competenţe antreprenoriale;
    • expresie culturală.
    Sursa: 
    Cedefop, 2004; Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, 2006.
  • competențe de bază

    Definiție: 

    Competențele necesare pentru a trăi în societatea contemporană, cum ar fi cele de ascultare, vorbire, citire, scriere și matematică.

    Comentariu: 

    competențele de bază împreună cu noile competențe de bază formează competențele cheie.

    Sursa: 
    Cedefop, 2008.
  • competențe de bază în tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC)

    Definiție: 

    Competențele necesare pentru a utiliza în mod eficient funcțiile elementare ale tehnologiei informației și a comunicațiilor pentru a regăsi, evalua, stoca, produce, prezenta și schimba informații, și pentru a comunica și participa în rețele de colaborare prin Internet.

    Comentariu: 

    competențele TIC de bază fac acum parte din competențele cheie/abilitățile cheie.

    Sursa: 
    Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene (2006); Cedefop, 2012.
  • competenţe ecologice

    Definiție: 

    Abilităţi necesare pentru a dezvolta şi a susţine o societate care urmăreşte să reducă impactul negativ al activităţii umane asupra mediului, precum şi pentru a trăi într-o astfel de societate.

    Comentariu: 
    • competenţele ecologice generale ajută la sensibilizarea cetăţenilor, la implementarea activităţilor eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor, la dezvoltarea eco-cetăţeniei, etc.;
    • competenţele ecologice specifice sunt necesare pentru a implementa standarde şi procese pentru protejarea ecosistemelor şi biodiversităţii, şi pentru a reduce consumul de energie, materiale şi apă;
    • competenţele ecologice de înaltă specializare sunt necesare pentru a dezvolta şi implementa tehnologii ecologice, cum ar fi energiile regenerabile, epurarea apelor reziduale, reciclarea. 
    Sursa: 
    Cedefop
  • competenţe emergente / noi

    Definiție: 

    Abilităţi pentru care cererea este în creştere în ocupaţii existente sau noi.

    Comentariu: 

    identificarea cererii de competenţe noi/emergente este esenţială pentru a preveni lacunele în materie de competențe sau insuficiența competențelor, pentru a creşte capacitatea de angajare a cetăţenilor şi pentru a acoperi nevoile din economie.

    Sursa: 
    Cedefop.
  • competențe în tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC)

    Definiție: 

    Competenţe necesare pentru utilizarea eficientă a tehnologiilor informației și a comunicațiilor (TIC).

    Comentariu: 

    într-un raport privind competenţele TIC şi munca, OECD propune o clasificare simplă:

    • competenţe TIC profesionale: abilitatea de a utiliza instrumente TIC avansate, şi/sau de a dezvolta, repara şi crea astfel de instrumente;
    • competenţe TIC aplicate: abilitatea de a utiliza instrumente TIC simple într-un loc de muncă generic (care nu este destinat informaticienilor);
    • competenţe TIC de bază sau ‘alfabetizare digitală‘: abilitatea de a utiliza TIC în activităţi de bază, cum ar fi utilizarea unei aplicaţii pentru învăţare.
    Sursa: 
    Cedefop, 2004; OECD, Lopez-Bassols, 2002.
  • competenţe insuficiente

    Definiție: 

    Situaţie în care oferta de competenţe (tipul de abilităţi şi numărul persoanelor disponibile pe piaţa muncii) nu este suficientă pentru a acoperi cererea de pe piaţa muncii.

    Comentariu: 

    insuficienţa competenţelor se aplică tuturor nivelurilor de calificare; aceasta poate rezulta în urma unor factori ca:

    • ofertă insuficientă de educaţie şi formare;
    • dezechilibru în distribuţia geografică a ofertei;
    • dezvoltare care influenţează structura economiei;
    • lipsa atractivităţii anumitor ocupaţii (condiţii de muncă dificile, remuneraţie redusă, insuficientă recunoaştere socială).
    Sursa: 
    Cedefop, 2010.
  • comunitate de învăţare

    Definiție: 

    Comunitate care promovează o cultură de învăţare prin dezvoltarea de parteneriate locale active între toate sectoarele din comunitate, şi susţine şi încurajează învaţarea în rândul persoanelor şi organizaţiilor.

    Sursa: 
    Cedefop, 2004.
  • conţinutul învăţării

    Definiție: 

    Subiecte şi activităţi care constituie ceea ce învaţă o persoană sau un grup de persoane în timpul unui proces de învăţare.

    Sursa: 
    adaptare după European Training Foundation, 1997.
  • conturi individuale pentru învăţare

    Definiție: 

    Sistem public de stimulente pentru a încuraja accesul adulţilor la învăţare – de exemplu, a celor care încă nu au beneficiat de educaţie şi formare din fonduri publice.

    Comentariu: 

    conturile individuale pentru învăţare vizează o participare crescută la activităţi de dezvoltare profesională şi personală, oferind sprijin, fie în bani sau sub forma unei perioade de timp pe care o persoană o poate petrece într-o instituţie la alegere.

    Sursa: 
    Cedefop, 2008.
  • cunoaştere

    Definiție: 

    Rezultatul asimilării de informaţii prin învăţare. Cunoaşterea este ansamblul faptelor, principiilor, teoriilor şi practicilor legate de un anumit domeniu de studiu sau muncă.

    Comentariu: 

    există numeroase definiţii ale cunoaşterii. Înţelegerea modernă a termenului “cunoaştere” are la bază câteva distincţii esenţiale:

    • Aristotel a diferenţiat între logica teoretică şi cea practică. În acord cu această distincţie, teoreticienii moderni (Alexander et al., 1991) diferenţiază între cunoaşterea declarativă (teoretică) şi cunoaşterea procedurală (practică). Cunoaşterea declarativă include enunţuri privind anumite evenimente, fapte şi generalizări empirice, precum şi principii profunde privind natura realităţii. Cunoaşterea procedurală include metodologia euristică, metode, planuri, practici, proceduri, rutine, strategii, tactici, tehnici şi procedee (Ohlsson, 1994);
    • este posibil să diferenţiem între forme de cunoaştere care reprezintă diverse moduri de a învăţa despre lume. Au existat numeroase iniţiative de a compila astfel de liste, şi următoarele categorii sunt întâlnite în mod frecvent:
      • cunoaştere obiectivă (naturală/ştiinţifică), determinată pe bază de certitudini;
      • cunoaştere subiectivă (literară/estetică), determinată pe baza autenticităţii;
      • cunoaştere morală (umană/normativă), determinată pe baza acceptării colective (bine/rău);
      • cunoaştere religioasă/divină, determinată prin referinţă la o autoritate divină (Dumnezeu).

    Această înţelegere fundamentală a conceptului de “cunoaştere” stă la baza întrebărilor pe care ni le punem, a metodelor pe care le folosim, şi a răspunsurilor pe care le dăm în căutarea noastră de cunoaştere;

    • cunoaşterea cuprinde cunoştinţe tacite şi explicite. Cunoştinţele tacite (Polanyi, 1967) se referă la cunoştinţele care influenţează procesele cognitive ale celor care învaţă. Cu toate acestea, este posibil ca aceştia să nu le poată exprima sau să nu le conştientizeze. Cunoştinţele explicite se referă la cunoştinţele de care persoana este conştientă, inclusiv cunoştinţe tacite care iau o formă explicită devenind “obiect al gândirii” (Prawat, 1989).
    Sursa: 
    Cedefop, 2008; Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, 2008.
  • cunoştinţe practice / know-how

    Definiție: 

    Ansamblu de cunoştinţe sau expertiză practică.

    Sursa: 
    adaptare după New Oxford Dictionary of English, 2001.
  • curriculum

    Definiție: 

    Inventar al activităţilor legate de conceperea, organizarea şi planificarea unei acţiuni de educaţie sau formare, incluzând definirea objectivelor învăţării, conţinutul, metodele (inclusiv evaluarea) şi materialele, precum şi dispoziţiile privind formarea profesorilor şi formatorilor.

    Comentariu: 

    termenul “curriculum” se referă la conceperea, organizarea şi planificarea activităţilor de învăţare, iar termenul “program” se referă la implementarea acestor activităţi.

    Sursa: 
    Cedefop, 2008; Landsheere, 1979.